Cine stă în spatele cortinei de tinichea?

Campania electorală se apropie de sfârşit şi barometrele sociologice arată că din ce în ce mai mulţi câmpineni îşi doresc schimbarea. Puţini dintre ei ştiu, însă, că schimbarea politico-administrativă a oraşului nu mai este de multă vreme doar  rezultanta voinţei poporului (cetăţeanului) prin votul liber consimţit, ci mai degrabă o lucrare perfidă a jocurilor de interese puse la cale de câţiva păpuşari locali a căror avidă dorinţă de a stăpâni oraşul nu am înţeles-o niciodată.
Cel puţin în ultimele două mandate, administraţia locală a fost condusă numai de oameni „validaţi” în spatele unor cortine de tinichea şi aşezaţi parcă cu mâna în toate partidele politice, pentru a le asigura păpuşarilor liniştea şi amuzamentul de a regiza şi de a urmări în direct un teatru ieftin, unde mascotele nu mişcă un deget fără să fie trase de sfori. Pentru astfel de reprezentaţie grotescă, păpuşarii au aruncat mulţi bani în anii din urmă, susţinând în funcţii cheie diverşi slugoi gata să le asculte şi să le îndeplinească ordinele la cea mai mică adiere a unui apel telefonic. Din păcate, niciun nivel al administraţiei publice locale nu a scăpat neatins de astfel de oameni. Este de prisos să vă mai spun cine sunt ei, pentru că azi au ieşit din nou la lumină, împrăştiaţi prin aproape toate partidele, să ne ceară votul pentru un nou mandat. Sunt aproximativ aceiaşi, cu feţele buhăite de obedienţă şi traista în băţ, din uşă în uşă, la cerşit de voturi. Voturi care odată strânse, ajung în acelaşi coş al păpuşarilor aflaţi la butoane.
Poate mulţi dintre dumneavoastră, cetăţenii oneşti ai acestui oraş, absorbiţi de problemele cotidiene şi mai puţin atenţi la viaţa socială din jur, vă întrebaţi cine stă la butoane, în spatele cortinei de tinichea. Priviţi atent în jur şi le veţi observa umbra cenuşie pretutindeni. Din patru în patru ani îşi trimit slugoii să ne cumpere, sub diverse forme, şi de fiecare dată reuşesc. Apoi se lasă tăcerea pentru un întreg mandat în care alegătorul trebuie să se supună necondiţionat exceselor şi abuzurilor.
Reţeta unei astfel de ciorbe stricate s-a pus la cale şi azi, numai că între timp au apărut câteva ingrediete mai piperate, care nu vor să intre într-o astfel de oală şi pentru prima dată în ultimii ani, câmpinenii au posibilitatea să încerce şi alt meniu, destul de consistent. Nimeni nu poate garanta că va fi cu mult mai gustos, însă cu siguranţă va fi unul proaspăt, fără miros de putregai.

Plicul cu bancnote mici

De câteva zile a început oficial campania electorală locală şi odată cu ea tot felul de pomeni colective ori individuale zămislite de minţile iscoditoare ale politrucilor avizi de putere. Fie că sunt în opoziţie ori la putere, candidaţii îşi amintesc subit de nevoile oamenilor şi de preocupările lor mai mult sau mai puţin intelectuale, care ar putea fi cuantificate în voturi cu un minim de efort financiar (bugetar). Aşa se face că auzim de excursii obligatorii, bonuri de masă personalizate cu emblema Câmpinei şi semnătura primarului în exerciţiu, serate muzical-distractive în cluburi de noapte, saci cu cartofi expediaţi direct la domiciliul votantului, serbări câmpeneşti în jurul unor furgonete cu alimente, cine explicative şi chiar manifestări culturale unicat dedicate scriitorilor, ultima găselinţă şi poate cea mai surprinzătoare a administraţiei Tiseanu prin intermediul căreia şi-a propus să obţină cu bani publici simpatia intelectualilor. În fapt, este vorba despre premierea scriitorilor câmpineni (concursul „Cartea anului 2011”), aceiaşi faţă de care culturnicii portocalii (acum verzi) au avut o atitudine aproape sfidătoare în toţi aceşti ani, preţuindu-i cam la acelaşi nivel cu al unui asistat social. Nu intru în detalii şi nu vreau să vorbesc despre cei care au organizat această sindrofie intelectuală (Marian Dulă, Viorel Bondoc, Liliana Ene...) şi nici despre cei care au acceptat să participe (în sensul de a primi o astfel de recompensă falsă), însă nu mă pot abţine să nu remarc esenţa întâlnirii respective, izvorâtă din singurele vorbe rostite acolo de primarul Tiseanu, prezent la „festivitatea” de premiere: „Plicul pe care îl primesc scriitorii este aşa umflat pentru că am pus acolo bancnote mici, să pară mai consistent”.
La câteva zile distanţă, unul dintre scriitorii premiaţi,  Codruţ Constantinescu, absent în momentul decernării premiilor (!!!), scria pe blogul personal:
„Despartire necesara
Dupa ce am mai aflat cate ceva din masinatiunile local-campinene, tipic provinciale (un juriu de fatada!) care au avut loc cu ocazia concursului "Cartea anului 2011" am hotarat sa incetez orice fel de colaborare cu institutiile implicate, intr-un fel sau altul. Consider ca subventia acordata anul trecut (una singura-2500 lei- si care nici macar nu a asigurat intreaga suma necesara, restul, de 1800 de lei fiind cofinantarea mea personala), pentru publicarea cartii "In labirint sunt umbre si lumini" (Editura Vremea, BUCURESTI, 2011) generoasa, a fost compensata de cele 50-60-70 (nu le-am numarat) de materiale (studii, recenzii, articole, interviuri) pe care le-am publicat gratuit in Revista Noua din 2005 incoace dar si de serviciile de transport (ruta Ploiesti-Campina) asigurate de subsemnatul, din dragostea pentru R9(!), pe care PMC nu le prea asigura, dar si de cele cateva manifestari in care m-am implicat (as adauga acum, ca prostu). Ion Balu avea perfecta dreptate in adoptarea atitudini sale de raceala si izolare fata de jocurile locale de si din culise pe care le face un singur personaj: Costicla Trandafir, inconjurat de adulatia generala a tamaierilor celor din jur, pe principiul: tu ma lauzi acu' ca te laud si io mai incolo. Trebuie sa ma multumesc cu Bucurestiul si modestele R22, Obs. Cultural si Dilema Veche.O despartire grea dar necesara.Purificatoare.Vitala. Viata culturala in Campina trebuie sa se rezume la ei, pentru ei, catre ei.Se mai intreaba cineva de ce nu mai vine naibii nimeni din urma? Cu astfel de modele , este usor de explicat”.
La prima vedere, supărarea scriitorului Codruţ Constantinescu nu pare a avea nicio legătură cu esenţa celor scoase de mine în evidenţă, însă cred că cele două atitudini formează întregul unei palme peste faţa unor politruci obraznici care se folosesc de slăbiciunile lumeşti ale unor oameni de cultură.

Câte mandate de speranţă mai are viaţa noastră?

Peste două zile va începe, oficial, perioada de campanie electorală pentru alegerile locale 2012. Alianţele politice şi partidele şi-au desemnat candidaţii pentru funcţia de primar, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, oferind electoratului şansa de a alege cea mai bună soluţie. Dar care este cea mai bună soluţie într-o vreme de profundă criză morală, economică şi socială? Cine sunt aceia care, odată ajunşi la putere, vor acţiona în primul rând în slujba comunităţii şi abia după aceea pentru propriul interes personal, de partid ori de gaşcă? Iată doar dintre întrebările care se aprind zilnic în mintea şi sufletul românului umilit în propria ţară.
Oamenii nu mai cred în nimeni şi nimic şi ăsta este cel mai profund pericol la care se supune societatea românească. Am încercat în lungul periplu al întâlnirilor mele cu semeni din toate categoriile sociale să aflu cum ne putem vindeca de această boală a neîncrederii însămânţată în fiinţa naţională de o mână de politruci nenorociţi, care au batjocorit totul în jurul lor. Încă nu am găsit o reţetă miraculoasă care să genereze cel puţin o stare de amnezie propice unui nou început bazat pe morală şi etică socială. Românul are nevoie de un moment zero în care autoritatea (locală, judeţeană, naţională) să instituie principiul bunei credinţe, care să ajungă la fiecare individ (a se înţelege categorie socială) pentru a-i rezolva neajunsurile şi a extirpa răul făcut până acum. Numai aşa ne vom putea redobândi încrederea unii în alţii şi vom putea merge împreună mai departe. Mulţi dintre aceia care au recunoscut ca imperios necesar acest moment zero al românilor se întreabă care este mecanismul prin care putem separa bobul de neghină în politica românescă, până la urmă sursa tuturor relelor. Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de complex, pentru că ţine în bună măsură de implicarea fiecărui cetăţean în viaţa comunităţii, dar şi de educaţie. Nu poţi separa bobul de neghină dacă eşti total dezinteresat de ceea ce se întâmplă în jurul tău şi nu îţi exerciţi opţiunea de a alege ori dacă alegerea pe care o faci se bazează pe interesul imediat. Nu te poţi gândi la o viaţă mai bună din momentul ce îţi alegi conducători ce şi-au demonstrat caracterul duplicitar ori neputinţa de a construi ceva în activitatea lor privată, aşa cum nu te poţi baza în fruntea cetăţii pe un conducător şantajabil, meschin şi supus oricând compromisului în urma căruia numai el şi gaşca lui să o ducă mai bine. Nu te poţi mulţumi în Câmpina cu două, trei străzi asfaltate şi bordurate, cu o zonă de promenadă în jurul unui luciu de apă şi un pasaj rutier (toate făcute cu mult mai mulţi bani decât era nevoie - în 16 ani de mandat!!!), în timp ce oraşul moare din punct de vedere economic, iar forţa de muncă migrează pe capete.
La ora când scriu aceste rânduri în Parlamentul României se discută aprins pe marginea învestirii noului Guvern USL. Un alt mandat, o nouă speranţă. V-aţi făcut vreodată calculul câte mandate de speranţă mai are viaţa noastră? Iată o temă de meditaţie care ar putea influenţa decisiv rezultatul alegerilor locale şi parlamentare din acest an.

P.S. Culmea sfidării şi a nesimţirii!!! Candidatul PDL pentru Primăria Băneşti este Livia Costache, soţia actualului primar arestat Petre Ion Costache. Iată la ce se pretează această specie de politruci, care mişună de ani de zile prin vieţile noastre.

Despre cei care vor să conducă poporul

După o scurtă vacanţă prilejuită de sărbătorile pascale am revenit la treabă cu mai puţin aplomb faţă de altădată, dar cu o tolbă întreagă de subiecte ce merită comentate. 

• Primarul Băneştiului, Ion Costache Petre, a rămas în arest preventiv încă cel puţin 20 de zile (aşa a decis instanţa), alături de alţi trei inculpaţi şi, mai nou, în compania unui director de la OMV Petrom care nu pare a fi deloc străin de ilegalităţile anchetate de procurori în acest dosar. În timpul ăsta, o mare parte a comunităţii băneştenilor şi urleţenilor trăieşte regretul de a fi avut un primar vrednic şi totuşi extrem de predispus greşelilor izvorâte din trufie. Viceprimarul din localitate, Amelin Mihalache, pare a fi însă unul dintre cei mai afectaţi în urma încarcerării şefului său, din moment ce s-a pus pe scris mesaje moralizatoare pe site-ul Primăriei Băneşti. Iată un scurt extras: „Dacă omul Petre Ion Costache nu a fost iubit, simpatizat sau măcar plăcut de o parte a concetăţenilor săi, nu trebuie amestecat cu primarul Petre Ion Costache, care în cei aproape 8 ani de îndeplinire amandatului a realizat în comună mai multe decât toţi ceilalţi primari aleşi după revoluţie, la un loc. (...). Stoparea bruscă şi inumană a traseului acestui om având accentuate aspecte parcă luate din Kafka, nu face bine nici proiectelor în derulare sau ce urmau să înceapă şi nici percepţiei asupra caracteristicilor morale ale celor ce au generat toată această tevatură”. Devoţiunea viceprimarului este explicabilă şi justificată, din moment ce viitorul pentru el, fără Costache, nu se arată deloc în culori prea calde. În fond, acest Amelin (după cum se vede un filozof din popor care este tot mai aproape de a candida din partea PDL la Primăria Băneşti) este de apreciat pentru că nu scuipă mâna celui care l-a hrănit, dar în acelaşi timp cred că se poate socoti responsabil, alături de mulţi alţi slujbaşi devotaţi ai lui Costache, pentru că a ştiut şi văzut multe chestiuni deocheate, care puteau fi stopate la timp printr-o vorbă ori un gest care să tulbure somnul raţiunii celui arestat azi.

• Recenta inaugurare a pasajului suprateran al oraşului va rămâne pentru mine un moment cu dublă semnificaţie. Aceea că am fost martor la finalizarea unui proiect de care oraşul avea mare nevoie şi aceea de a fi avut şansa să mă aflu în imediata apropiere a unei pleiade de intelectuali „profund emoţionaţi” de zornăitul arginţilor rămaşi în buzunare odată cu tăierea panglicii tricolore. O astfel de abordare poate părea neimportantă în faţa edificiului în sine, dar oamenii au dreptul să ştie că în urma unor astfel de poveşti edilitare frumoase, deficitul lor existenţial se măreşte, numai şi pentru faptul că în cazul de faţă vor plăti, indirect, o penalizare de aproximativ 10 miliarde lei vechi pentru greşelile unor funcţionari din administraţie, care nici până în ziua de azi nu au fost traşi la răspundere. Adevărul despre marile interese financiare care stau ascunse în spatele acestui proiect va ieşi la iveală şi atunci vom vedea adevărata faţă a celor ce le tremură bărbia de emoţie la inaugurări. Pasajul suprateran este singurul proiect edilitar de referinţă din ultimele două mandate ale administraţiei Tiseanu, însă pentru mine, care ştiu bine dedesubturile acestei afaceri, nu este un motiv de mândrie, ci mai degrabă unul de mulţumire faţă de o stare de normalitate.

• PPDD-ul local devine cu fiecare zi care trece tot mai vizibil pe scena politică. Construcţia electorală a lui Dan Diaconescu a devenit peste noapte un vehicul ieftin de acces la putere pentru diverşi intelectuali câmpineni, aşezaţi parcă de o mână invizibilă pe tabla de şah a viitorului mandat administrativ. Jenica Tabacu, Adrian Piţigoi şi mai nou doctorul Mihai Tifigiu (!!!) vor să reprezinte, din câte se pare, „poporul” în viitorul legislativ local. Rămâne de văzut în ce măsură poporul se va lăsa condus de ei toţi despre care am făcut vorbire în acest material.

Stabiliment de lux pentru oamenii străzii

Am scris aici de mai multe ori în ultimii ani că trăim într-o societate a paradoxurilor şi încă nu am vreun motiv să-mi schimb părerea. Mai mult decât atât, cred că m-am obişnuit cu multe dintre ele şi drept urmare nu le mai observ decât pe cele care ies în mod evident din tiparul anomaliilor deja „brevetate”. Pe cine mai surprinde faptul că statul şi administraţiile locale aruncă vagoane de bani în sistemul de sănătate, iar oamenii mor cu zile prin spitalele lipsite de aparatură medicală, personal calificat şi medicamente?! Sau că acelaşi stat cheltuie miliarde de euro pentru infrastructură şi în România încă nu avem 200 de kilometri de autostradă. Pe mine nu!

Cu toate astea, mă recunosc învins de sentimentul surprinderii atunci când paradoxalul îmbracă forma nesimţirii din partea unor politruci mărunţi puşi să gestioneze banul public în interesul cetăţeanului, iar ei îşi pun poalele în cap doar pentru faptul că deţin puterea. Ultimul exemplu de acest gen a fost pus în discuţie zilele trecute, la şedinţa lunară a Consiliului Local, când aleşii noştri au comentat aprins pe marginea celor câteva miliarde de lei vechi cheltuite de administraţia Tiseanu în scopul amenajării unui stabiliment de lux (în imediata vecinătate a Spitalului de Psihiatrie Voila) pentru persoanele cu probleme adunate de pe străzile oraşului. Mai clar spus, administraţia Tiseanu a plătit câteva miliarde (!!!) de lei vechi pentru reabilitarea (zugrăvirea...) şi igienizarea unei clădiri deja existente, tarif extrem de piperat pentru o astfel de cauză şi pentru oricare alta. Susţin ideea înfiinţării unui astfel de serviciu social pentru oamenii străzii (cu toate că administraţia Tiseanu nici măcar nu s-a obosit să facă un studiu de oportunitate în acest sens, pentru a-şi justifica demersul), însă nu pot să fiu de acord ca o mare parte din taxele şi impozitele mărite cu 20% şi plătite cu mari eforturi de populaţie să fie cheltuite într-un proiect care, în mod normal, putea fi realizat mult mai ieftin şi cu acelaşi efect pentru cei care au nevoie de sprijinul nostru.
Din nefericire, exemplul de faţă este doar ultimul, dar nu şi singurul la nivel local. Lucrările de reparaţii la fostul spital de boli contagioase, sensul giratoriu şi asfaltările deja măcinate reprezintă doar câteva exemple şi tot atâtea situaţii în care cred că s-au cheltuit mult mai mulţi bani decât ar fi fost normal. Probabil că într-o bună zi toate aceste adevăruri, acompaniate de altele, pe care nu le ştim, vor ieşi la lumină, aşa cum se întâmplă azi la Băneşti.

P.S. Ieri am fost să văd cu ochii mei lucrarea pe bani publici despre care am vorbit mai sus. Am găsit la Voila o clădire ce aduce mai mult cu o pensiune de lux (parchet melaminat, ferestre şi uşi din termopan stratificat, gresie şi faianţă, acoperiş din tablă ondulată) decât un aşezământ social unde urmează să ajungă oameni ai străzii. Vă garantez că puţini dintre noi dispunem acasă de un astfel de confort. Oare să fie vorba de grija administraţiei pentru cetăţenii cu probleme sau de încă o cheltuială publică cu dedicaţie?

Atunci când primarul nu este şi Dumnezeul mascaţilor

Am cunoscut în anii din urmă mulţi oameni care îşi slujesc semenii din funcţii publice, unele mai importante, altele mai puţin importante. De fiecare dată când am avut de a face cu ei, din diverse motive, am căutat să le descopăr chemarea, să-i înţeleg şi într-un fel să-i clasific după regulile uneori subiective ale conştiinţei mele ce se bazează pe bună credinţă.
Astfel, am identificat câteva tipologii de slujbaşi ai poporului, complet diferiţi în ceea ce priveşte comportamentul social, între care şi cea a primarului care se crede Dumnezeu, un personaj cu totul aparte, emanat de bulversanta noastră societate post-decembristă.
Primarul care se crede Dumnezeu este acela care, înzestrat cu viclenie nativă, îşi construieşte propria devenire publică cu meticulozitate, până în momentul în care se simte de neînlocuit, iar de aici înainte încearcă să stăpânească destine şi bunuri care nu-i aparţin. Promite, ameninţă, iartă, judecă şi acuză pe oricine după bunul plac. Ştie să se facă util, construieşte cu mai mulţi bani publici decât ar fi normal şi are grijă să scoată în evidenţă edificiul şi nu ce se ascunde în spatele acestuia. Devine un fel de tătuc pentru angajaţii din subordine, pe care are grijă să-i fidelizeze, fără să-i responsabilizeze. Despre un astfel de primar am scris la rubrica de faţă în urmă cu aproape un an, atunci când se afla în glorie:

„Despre omul cu privire vicleană
Pe Ion Costache, omul cu privire vicleană (iscoditor, gata oricând să te cumpere ori să te vândă), îl cunosc de aproape zece ani, de când era angajat al Consiliului Local Câmpina. Mult timp, până a dat de putere şi de bani, a fost un tip relativ în regulă, chiar dacă încă de pe atunci era destul de alunecos. Însă, după o vreme, aflat în mijlocul avuţiilor publice şi a meschinăriilor politice, şi-a arătat adevărata faţă, aceea a unui om al interesului, lipsit de scrupule, care a învăţat extrem de rapid arta manipulării. El ştie că oamenii simpli sunt uşor de păcălit şi tocmai de aceea, sub pretextul bunelor intenţii, îşi face de cap cu averea publică. Am să vă dau doar câteva exemple: compania de apă din localitate a intrat în faliment cu datorii de miliarde, groapa ecologică de gunoi a devenit o sursă de venit pentru diverşi politruci portocalii de la Câmpina, a vândut zeci de hectare de teren cu preţuri de nimic unor oameni din anturajul său şi multe altele, care vor ieşi la lumină probabil în curând. Pentru că trebuie să fiu corect, am să spun că primarul Băneştiului a făcut şi foarte multe lucruri bune în această comună, pe care predecesorii săi au neglijat-o aproape cu desăvârşire. În urmă cu 8 ani, acest Petre Ion Costache avea drept avere o familie frumoasă, cu care, pe bună dreptate, se lăuda tot timpul şi un oarecare bun simţ al omului aşezat la locul lui. Azi îşi ţine declaraţia de avere ascunsă (cel puţin eu nu am găsit-o publicată undeva, aşa cum cere legea), pentru că are mult mai multe bunuri decât îi este permis unui lefegiu la stat, cu salariul tăiat de Guvern. Lumea vorbeşte despre conturi în euro, proprităţi la Sinaia, aur şi maşini de lux.
Nu mă mai deranjează prosperitatea unui bugetar politic într-o Românie în care astfel de specimene se întrec în a ne batjocori, iar noi nu avem reacţie. Însă nu pot să accept meschinăria omului care, sub masca bunelor intenţii, ne minte cu zâmbetul pe buze. (...) Petre Ion Costache a demonstrat în ultimii ani că poate fi un bun gospodar, chestiune pentru care, de altfel, nu trebuie să-i mulţumească nimeni din moment ce pentru asta este plătit. Dar eu unul, dacă aş fi în situaţia să-i încredinţez o avere (cum ar fi, în cazul de faţă, una publică) nu aş dormi liniştit noaptea. Poate sunt subiectiv, însă timpul ne va dovedi dacă am sau nu dreptate”.

Timpul a dovedit că am avut dreptate! Azi, Petre Ion Costache este arestat preventiv şi anchetat pentru fapte de corupţie, iar mitul lui s-a făcut ţăndări într-o clipă, când într-o dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, trupele speciale de intervenţie (mascaţii) l-au luat pe sus din pat. Sigur că tipul primarului care se crede Dumnezeu nu s-a întruchipat doar în acest Costache Petre de la Băneşti; el capătă mereu noi valenţe sub nasul cetăţenilor prea puţin dispuşi să reacţioneze.

Între delăsarea prezentului şi viitorul turistic luminos

Vremea însorită de la sfârşitul săptămânii trecute i-a scos din case pe câmpinenii sătui de troienele şi gerurile constante ale iernii care tocmai s-a încheiat. Pe străzi, prin parcuri şi în zonele de agrement tradiţionale ale oraşului, sute de cetăţeni au ieşit la plimbare pe jos, cu bicicleta, cu rolele, în timp ce alţii ca ei au preferat „mişcarea” în jurul unui grătar ori sporturile extreme pe motociclete special echipate şi ATV-uri. Cea mai importantă mişcare expansionistă în acest sens s-a petrecut pe dealul Muscel, la Fântâna cu Cireşi, unde duminică, 18 martie, în jurul orei prânzului, era tot atât de multă lume ca într-o zi de 1 mai, altădată sărbătoare muncitorească a câmpinenilor iubitori de mititei pe grătar la iarbă verde. Numai că acum, la mijlocul lunii martie, în loc de iarbă verde, câmpineanul a dat peste o pârloagă neîngrijită, multă mocirclă, zăpadă murdară şi o habă de gunoi în jurul căreia câinii vagabonzi întindeau în voie de tot felul de resturi alimentare, textile şi materiale plastice. Dezolantă privelişte! Ne mai vorbind de zecile de maşini parcate după regula „fiecare unde poate”, din lipsă evidentă de spaţii amenajate, zona zero de la Fântâna cu Cireşi arăta duminică precum o tabără de refugiaţi din cartierele murdare ale oraşului, dispuşi să-şi schimbe pentru câteva ore priveliştea prăfuită din jurul casei cu una aproape similiară în mijlocul naturii. 

Îndestulat cu o asemenea „ofertă turistică”, eu, călătorul de zi liberă, împins de la spate, ce-i drept, de familie, am coborât pe platoul din zona cartierului ANL, unde am găsit alţi cetăţeni care se plimbau la rându-le printre gunoaie şi dealuri de zăpadă abandonate pe carosabil, în cea mai crasă nepăsare din câte am văzut. Undeva, pe un petec de iarbă înoroiată, câţiva tineri jucau o miuţă fără să le pese de mizeria din jur, iar pe şoseaua rămasă neinvadată de zăpada neagră, trecerea oricărui vechicul cu motor ridica nori de praf. Ieşisem din casă pentru a oferi familiei o gură de oxigen şi ceva plăcut ochiului, iar după 45 de minute mă întorceam cu coada între picioare, bulversat de priveliştea de şantier care face parte din oferta electorală a celor aflaţi azi la conducerea oraşului în proiectul „Câmpina oraş turistic”. Am mai scris şi altădată despre această găselniţă şubredă izvorâtă din minţi odihnite şi nu vreau să reiau subiectul, însă nu pot să nu mă întreb: cât tupeu îţi trebuie, în calitate de prim ales al oraşului, să apari în faţa cetăţeanului, pe la televiziuni, cu o soluţie turistică prin care să promiţi schimbări radicale, când tu nu eşti în stare, de ani de zile, să întreţii singura zonă de agrement cu oarece potenţial în acest sens?
Lovit probabil de subiectivism, am uitat să trec în revistă punctele tari ale gândirii tiseniene cu privire la viitorul turistic luminos al oraşului: bulevardul cu sclipici, noul muzeu al oraşului (ce va fi găzduit de fosta clinică stomatologică Dr. Dinu), Centrul de Informare Turistică născocit de ministresa Udrea şi înghiţit ca o „găluşcă blondă” de administraţia locală. Toate aceste minunăţii se vor a fi, în viziunea lui Tiseanu, coloana vertebrala a turismului câmpinean care, înainte de a reprezenta cai verzi pe pereţi, va înghiţi multe miliarde din bugetul public. Cheltuieli inutile fără vreo contribuţie la bunăstarea comunităţii.
„Câmpina oraş turistic” nu este decât o gogoaşă electorală a unor politicieni lipsiţi de soluţii concrete. Şi asta nu pentru că o spun eu, ci pentru că este evident că un fost oraş industrial nu poate oferi puncte de atracţie turistică de anvergură. Şi chiar dacă s-ar putea face câte ceva în sensul ăsta, punctual vorbind, nu cred că cei aflaţi azi la conducerea oraşului mai au căderea să vorbească despre asta, din moment ce în ultimele două mandate nu au făcut nimic concret. Mărturie stă delăsarea prezentului.